Jocurile tradiționale europene sunt nu doar o sursă de dezvoltare a abilităților fizice, ci și o modalitate concretă de
dezvoltare a competențelor interculturale. În baza protocolului de colaborare încheiat cu Asociația Liber la Educație,
Cultură și Sport, elevii Revnic Silvia și Lupașcu Emma (clasa a X-a B), Andreescu Ștefania (clasa a X-a E) și Nădăban Rareș (clasa a X-a A), însoțiți de dna. profesoară Beldiman Diana-Maria, au participat la activitățile educative prilejuite de întâlnirea transnațională din cadrul Proiectului Erasmus+ The Game. Traditional Games are Meeting, desfășurată la București, în perioada 27 – 30 august 2019.
Cu această ocazie, beneficiarii proiectului au dobândit o serie de informații și competențe privind jocurile tradiționale
specifice Croației, Turciei, Bulgariei și României. La activitatea practică elevii, coordonați de profesorii din țările
partenere, au învățat jocurile specifice fiecărei țări. Și pentru că am fost încântați de activitățile propuse, luni, 16
septembrie 2019, sub coordonarea domnilor profesori de educație fizică, Pană Mirela și Pană Mihai, alături de doamna
profesoară de istorie, Beldiman Diana-Maria, colegii elevilor din clasa a X-a B au avut ocazia să afle și să joace
câteva dintre jocurile tradiționale europene. Amintim aici: bocce, batista sau vânătoarea mingilor.
VISUL DE A FI ACTOR
Acestă activitate este înscrisă în Calendarul Activităților Educative Municipale, CAEM 2019, la Domeniul A 4. CULTURAL - ARTISTIC,
TEATRU, la poziția 2, pagina 9.
Scopul acestui proiect este promovarea diferitelor genuri ale artei teatrale, la nivelul partenerilor implicați, prin atragerea
elevilor și implicarea lor în activități extracurriculare. Prin cultivarea gustului pentru teatru se ajunge la valorizarea
talentului și modelarea creativă și inovatoare a caracterului elevilor, la cultivarea sentimentului de respect, pentru munca
celuilalt, la aprecierea succesului, pentru munca individuală sau în echipă.
Participanţi şi parteneri în proiect: Colegiul Naţional de Artă Dinu Lipatti, Colegiul Naţional Gh. Şincai, Clubul Copiilor sector 1,
Clubul Copiilor sector 6, Şcoala Comercială Kreţulescu, Colegiul Naţional Matei Basarab, Şcoala Gimnazială Petre Ispirescu.
În data de 2 aprilie 2019, în Amfiteatru Şcolii Centrale, de la ora 12, s-a desfăşurat o activitate publică, iniţată de elevii clasei a IX-a F, intitulată Epidemia viitorului, activitate din cadrul concursului propus de oradenet.ro.
Concursul Aleg conştient. Stop dependenţei de Internet este o iniţiativă lansată de Organizaţia Salvaţi Copiii în cadrul programului Ora de Net. Acest demers se află la a XI-a ediţie, iar concursul derulat cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranţei pe Internet abordează anual diverse teme. Tematica dezbătută în 2019 - Aleg conştient. Stop dependenţei de Internet – se încadrează în mişcarea globală propusă de INSAFE – reţeaua internaţională a Centrelor Naţionale „Better Internet for Kids”.
Partenerii acestei iniţiative sunt Ministerul Educaţiei Naţionale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Institutul de Cercetareşi Prevenitre a Criminalităţii.
Activitatea din Şcoala Centrală a fost precedată de o dezbatere asupra cauzelor şi asupra consecinţelor dependenţei de Internet. A fost clarificată, în primul rând, diferenţa dintre pasiunea pentru Internet şi dependenţa de Internet.
ACADEMIA COPIILOR
Perioada de înscriere și depunere a fișelor de către părinți/reprezentați legali la UNITATEA, dumneavoastră este 20.03.2019 - 12.04.2019.
Numărul minim pentru constituirea unei grupe este de 10 preșcolari/elevi. În cazul în care în urma centralizării fişelor de înscriere se constată că nu se poate constitui grupa din cauza faptului că nu s-a întrunit numărul minim de preșcolari/elevi, părintele/reprezentantul legal va avea posibilitatea de a-i reînscrie la o grupă de acelaşi nivel care s-a format în cadrul aceleaşi unităţi de învăţământ, în limita locurilor disponibile.
Scăderea numărului de preșcolari/elevi înscriși din cadrul unei grupe sub numărul minim va determina desființarea grupei și repartizarea acestora într-o altă grupă de la aceeași unitate de învățământ fără să se depășească numărul maxim.
Pentru o mai bună desfăşurare a programului educaţional în unitatea dumneavoastră, vă sugerăm să recomandaţi părinţilor:
activități educative/disciplinele opţionale pentru care aveţi cadre didactice necesare susţinerii orelor;
numai activităţile sportive pentru care aveţi săli de sport şi dotările aferente necesare desfăşurării acestora.
În anul 1890, Ion Mincu construieşte actualul edificiu al Şcolii Centrale.
Clădirea lui Mincu este astăzi un monument arhitectural, poziţionat in inima Capitalei, între Piaţa Romana şi Piaţa Universităţii.